Inimi Împreună Visează

              Elevii clasei IB, de la Școala Gimnazială „Bălcescu-Petofi” din  Satu Mare, sub îndrumarea doamnei învățătoare Mărgineanu Alina-Lenuta, au participat cu mult drag și interes la activitățile desfășurate în cadrul proiectului educațional „ Inimi împreună visează”.

              Proiectul s-a derulat în perioada Mai-Iunie 2021 și a fost structurat pe 3 activități interesante si foarte atractive, respectiv:

                                1.      Ai grijă de visul meu!

                                2.      Inimi împreună visează!

                                3.      Visul meu în gânduri și culoare!

                  Prima activitate a avut ca scop recunoașterea și respectarea drepturilor copilului și a început printr-o prezentare PPT, pe baza căreia mai apoi s-au purtat discuții și s-au realizat desene ilustrând drepturile copilului.

 

                   Cea de-a doua activitate a constat în realizarea unui flasmob în curtea școlii noastre, pe melodia cântecului MAGIC IN THE AIR, activitate ce a avut un real succes în rândul elevilor și care s-a repetat în timpul pauzelor, alaturându-li-se și colegii din celelalte clase.

                   În cadrul activității “Visul meu în gânduri și culoare” elevii au avut posibilitatea sa-și prezinte proiectele de viitor atât în fața colegilor de clasă, cât și în fața colegilor din clasa IB, de la Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu ,coordonați de d-na învățătoare Lia Crăsnean.  Acest lucru a fost posibil prin intermediul unei videoconferințe inițiată în aplicația ZOOM.

                   În urma acestei activități elevii și-au exprimat dorința de a-și cunoaște colegii de la școala parteneră, nu doar virtual ci și fizic și totodată să mai desfășoare astfel de activități atractive și interesante.