Spectacol omagial Mihai Eminescu la Școala Gimnazială „Bălcescu Petőfi”

Sub genericul „Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Eminescu”, elevii Școlii Gimnaziale „Bălcescu-Petőfi” au susținut un program artistic cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la nașterea marelui poet național, Mihai Eminescu.

Programul artistic, constând în recitări de poezii, cântece, prezentare Power point, expoziție de desene și portofolii, s-a desfășurat în sala festivă a Școlii Gimnaziale „Bălcescu- Petőfi”.

Profesorii organizatori

Activitatea artistică a fost organizată și pregătită de catedra de limba și literatura română, coordonată de prof. Carmen Fechete, Ramona Știop, Francisc Nagy, Angela Domuța în colaborare cu înv. Maria Donuțiu, prof. de muzică Renata Inovan-Bertók, Crina Șuta –bibliotecar, Daniela Mic Oprea – coordonator de activități extrașcolare.

Programul artistic

Poarta către lumea poeziei a fost deschisă de elevii Fane Timotei și Iulia Roatiș care au prezentat date despre viața și opera poetului nepereche și au introdus momentele următoare. Elevul Nagy Doru a recitat poezia „Renunțare”, urmat de eleva Rus Cătălina care a interpretat „Pe lângă plopii fără soț”. Marchiș Bogdan și Berinde Mihnea au recitat poezia „Fiind băiet păduri cutreieram”, iar eleva Petrenciu Ariana și-a încântat colegii cu poezia „Lacul”, urmând Andreican Rareș care a prezentat „Atât de fragedă”. Eleva Toth Kitty a interpretat poezia „Criticilor mei”, Văsuț Miruna a recitat „Dorința”, Diouși Rafael – „Trecut-au anii”, Iar Moroz Alexandra – „Când marea”.  Recitările au alternat cu melodii interpretate de elevii care fac parte din corul școlii.

Cu prezentarea desenelor în care au fost surprinse aspecte din operele lui Mihai Eminescu și înmânarea diplomelor, spectacolul s-a încheiat în aplauzele spectatorilor.

                                                                           prof. Angela Domuța